Planta parfumată din familia Yasnotaceae (sau Gubocetaceae), numită mentă, omenirea o cunoaște și o folosește pe scară largă de mult timp (primele mențiuni se găsesc chiar în cărțile Vechiului Testament!) în diferite domenii ale vieții.
Arbuștii de mentă se prezintă în diferite specii și varietăți, care pot diferi semnificativ unele de altele în diverși parametri:
- mentă parfumată;
- menta de câmp (menta de câmp (meadow mint) — o plantă sălbatică medicinală, folosită și ca mirodenie;
- menta de lemn sau oregano — o plantă minunată pentru orice cabinet medical;
- menta cu aromă de măr;
- mentă cu aromă de mentol;
- menta crețată, supranumită menta crețată pentru frunzele sale originale răsucite;
- menta ornamentală;
- mentă — cu o aromă ușor recognoscibilă, cel mai răspândit tip de mentă;
- Mentă de casă (de interior) sau plectranthus cu ramuri căzătoare, folosită doar ca floare ornamentală.
Melissa, o plantă perenă, cunoscută și sub numele de «papucul de miere» sau «mierea de albine», este uneori considerată mentă. Melissa este cultivată în scop comercial în zona mediteraneană și este folosită ca sursă de vitamine, caroten și uleiuri esențiale, fiind, de asemenea, o plantă meliferă de neegalat. Diferențele dintre plantele de mentă și melissa sunt destul de semnificative:
- menta are o singură tulpină, iar melissa are o tulpină ramificată;
- aroma mentolată a mentei și aroma de lămâie a melissei;
- melisa are mult mai puțini compuși esențiali decât menta;
- menta înflorește în spiculețe, iar melisa în inele false.
Menta și mentolul pot fi folosite ca sinonime, dar există o diferență între mentol și mentă: acesta din urmă este o plantă, în timp ce primul este o substanță chimică separată care se găsește în mentă (și, de asemenea, în eucalipt) în cantități mari.
Descriere
Dintre toate varietățile de mentă, iese în evidență menta de mlaștină (se mai folosește și denumirea de «fleabane» sau georgiană ombalo). Din punct de vedere al caracteristicilor externe, această specie de mentă poate fi foarte diferită de aceeași mentă de pajiște sau mentă de grădină.
Această plantă perenă atinge o înălțime maximă de o jumătate de metru (deși există și «recordmani», de 1 metru), tulpinile sunt netede, rotunjite la tăietură, lăstarii ramificați sunt dispuși orizontal. Frunzele ovoide mate sunt verzi cu o nuanță cenușie, ușor ascuțite la capete, dințate la margini și acoperite cu peri fini, au o aromă caracteristică delicată și ușoară de mentol.
Fiecare frunză, așezată pe un pețiol scurt, este opusă celeilalte, având o lungime de aproximativ 2,5 centimetri și o lățime de un centimetru și jumătate. Inflorescențele sunt numeroase și luxuriante, fiecare floare face parte dintr-un peduncul care seamănă cu un spic etajat, sunt mici, de culoare purpurie, mai aproape de mov pal. Corola florii de mentă are două clape și patru petale, cele inferioare fiind mai mici decât cea de sus. Menta începe să înflorească în iunie și continuă până la mijlocul toamnei (cel mai adesea până în septembrie).
Rădăcina plantei este obișnuită, filamentoasă, în formă de lob, destul de ramificată, caracteristică tuturor soiurilor de mentă sălbatică și domestică.
Nu este adesea posibil să se vadă cum arată un fruct de mentă, deoarece fructificarea este destul de rară pentru această plantă perenă. Fructele (numite nuci) sunt plasate în calici, sunt aspre la atingere și acoperite cu scame. Este obișnuit să găsim patru nuci pe o singură tulpină.
Caracteristici
Menta de mlaștină este distribuită pe aproape toate continentele, fiind abundentă mai ales în zonele Caucazului și Mediteranei.
Planta conține o cantitate mare de componentă esențială, ai cărei constituenți sunt:
- pulegona (peste 90%);
- azulen;
- limonen;
- menton;
- dipentenă.
Compoziția este determinată de locul de creștere. Uleiul este prezent în principal în frunze și lăstari, extras din plante proaspete sau semisecate, cu flori, prin distilare cu aburi.
Menta conține, de asemenea, taninuri, flavonoide, vitamina «c» și pigmentul caroten.
Proprietăți utile, metode de aplicare
Menta de mlaștină și-a primit numele de la denumirea latină pentru purici, deoarece în mod tradițional această plantă era folosită pentru a scăpa de acești dăunători (cu fumul rezultat din arderea frunzelor și tulpinilor). În zilele noastre, menta de mlaștină este folosită ca repelent împotriva țânțarilor, muștelor, moliilor și chiar a șerpilor cu clopoței.
Pentru informații!În zilele noastre, datorită compoziției sale unice, menta de mlaștină este o plantă cultivată în scopuri culinare și medicinale.
Mint, or ombalo, has a mild flavor and is not very «cold»; this property allows this herb to be widely used as a spice (both on its own and as part of the most famous Caucasian seasoning «Khmeli-Suneli») for meat dishes cooked on fire: kebabs, kebabs, young lamb.
Swamp mint is one of the main components of tkemali sauce, the young shoots and leaves are used. In addition to a special flavor, it also prevents the sauce from fermenting during cooking. Dried and crushed, marsh mint can be used as a seasoning for meat and cereal soups, roasts and marinades. The refreshing taste of ombalo is perfect for kvasses, juices and morsels, and it is also used to flavor alcoholic and non-alcoholic beverages, teas, baked goods, candies, sweet and fruit desserts (especially prunes and apricots).
Additional information. Some people find fleabane smells less appealing than the same peppermint house mint.
Menta de mlaștină este folosită mai mult în medicină. În mod tradițional, este folosită ca agent terapeutic împotriva febrei, migrenelor, spasmelor de diferite etiologii, astmului bronșic și bronșitei, calculilor biliari, creșterii gazelor și bolilor de stomac și colon. Datorită proprietăților sale anestezice, antiinflamatorii și antibacteriene, planta, de asemenea:
- ajută să facă față durerilor de diferite origini;
- calmează nervii;
- îmbunătățește somnul și concentrarea;
- reglează metabolismul și funcția urinară (acțiune diuretică);
- normalizează activitatea cardiacă;
- ameliorează durerile de cap de tip migrenă;
- tratează bolile de piele;
- ajută la eliminarea bronșitei și a astmului (datorită acțiunii expectorante);
- igienizează cavitatea bucală și întărește gingiile.
Uleiul esențial din mentă are acțiune antiseptică.
Fiți atenți! Uleiul de mentă de mentă în doze mari este destul de toxic — poate provoca afectarea rinichilor, a creierului și chiar necroza ficatului. Este periculoasă folosirea uleiului esențial de mentă de mentă de către femeile însărcinate — este o contraindicație directă, deoarece conținutul ridicat de pulegone produce un efect abortiv (unele persoane folosesc această plantă în acest scop) și poate dăuna și sugarilor.
Menta de mlaștină este un produs vegetal util pentru a fi utilizat în tratamentul homeopatic. Proprietățile sale curative și purificatoare sunt transferate în apa în care au fost infuzate frunzele sau tulpinile plantei. În medicina populară, se preferă prepararea frunzelor uscate de mentă sub formă de ceai și colecții de ceai.
Cultivare și îngrijire
Atât speciile sălbatice, cât și cele domestice de mentă preferă zonele bogate în lumină solară. Această plantă crește cel mai bine pe soluri moderat, — sau foarte umede, a căror compoziție depinde de specia respectivă, însă este de dorit să se mărească conținutul de săruri minerale. Solul trebuie să fie fertil și cu un drenaj bun.
Important! Trebuie evitată umezirea excesivă a solului, în caz contrar, în perioada rece, frunzele acestei plante perene vor fi afectate de bacterii putrefactive și mucegai. În plus, solul uscat protejează ușor sistemul radicular al plantelor de îngheț (dar vara va fi necesară o hidratare suplimentară).
Există două tipuri de cultivare a mentă de mlaștină: prin semințe și prin vegetație. Semințele sale au dimensiuni neobișnuit de mici și au o rată de germinare bună în condiții de lumină solară suficientă. Lucrările de creștere a noilor plante încep la începutul primăverii, în martie. Atunci când semănați semințele direct în sol, le puteți amesteca cu nisip fin sau zaț de cafea pentru comoditate — în acest fel, plantele tinere vor avea o nutriție suplimentară. Semințele așezate pe sol trebuie acoperite cu un strat de pământ, ușor umed și acoperit cu polietilenă. În cazul în care se intenționează să se germineze inițial menta, plutele cu semințele așezate se așează într-un loc cald și luminat (dar fără raze directe) (ideal ar fi pervazul ferestrei deasupra caloriferului) și se așteaptă 2-3 săptămâni până la apariția germenilor.
După germinare, plantele tinere se culeg și se mută în alte recipiente pentru obișnuirea treptată cu răcoarea.
Informații suplimentare. Pentru răsadurile de mentă de mlaștină critică este o temperatură sub plus opt grade. Înainte de trecerea ultimelor înghețuri, răsadurile trebuie hrănite de cel puțin câteva ori cu îngrășământ și udate moderat.
Pe la sfârșitul lunii aprilie, menta este pregătită pentru a fi plantată în straturi (temperatura în jur de +20 grade Celsius). Găurile din sol trebuie să fie de o asemenea dimensiune încât să găzduiască bulgărul de pământ în care va răsări răsadul. Este de dorit să se facă o treaptă între găuri de cel puțin 0,3 metri. După ce se plasează lăstarul tânăr într-un loc nou, fiecare plantă trebuie să fie acoperită cu pământ, ușor tasată pentru stabilitate și udată.
O inovație în cultivarea mentei este utilizarea semințelor plasate în mini-containere speciale de gel care protejează semințele de umiditate excesivă și insuficientă, precum și de înghețul de pe sol.
În cazul în care menta de mlaștină nu este o plantă nouă pentru pat, aceasta poate fi înmulțită pe cale vegetativă, cu ajutorul butașilor. Descrierea metodei este foarte simplă. Lăstarii mici de 15 centimetri sunt smulși din tulpina principală și plasați într-un recipient cu apă. După ce apar primii lăstari de rădăcină, noile plante de mentă se plantează în pământ, la locul potrivit, conform tehnologiei folosite pentru semințe.
Această metodă obișnuită de butași nu este destul de potrivită dacă aveți nevoie să creșteți randamentul de mentă, deoarece, în acest caz, arbuștii vechi se ofilesc rapid, iar noii lăstari se împiedică reciproc să se dezvolte pe deplin. Pentru a preveni acest lucru, planta săpată din pământ cu rădăcina este împărțită în mai multe părți, astfel încât fiecare parte să aibă o rădăcină cu 9-10 muguri. După aceea, toate părțile sunt așezate fiecare în propria groapă, acoperite cu un strat de pământ, ușor tasate și udate. Specialiștii recomandă ca o astfel de divizare să fie efectuată o dată la 4-5 ani.
Lucrările de îngrijire nu sunt deloc împovărătoare: slăbire periodică, plivire, drenaj, după cum este necesar. Este de dorit să se pregătească solul chiar înainte de plantarea semințelor sau a răsadurilor prin adăugarea a câteva kilograme de balegă de vacă. Pentru o mai bună ramificare a plantelor de mentă, puteți ciupi periodic părțile superioare ale tulpinilor.
Pe viitor, trebuie avut grijă ca răsadurile să nu se răspândească prea mult prin autoînsămânțare, scop în care trebuie realizată o mică barieră din cărămizi sau plastic.
Pe de altă parte! În latitudinile reci pentru iarnă menta trebuie izolată cu lapniki sau frunze. frunzele și tulpinile parfumate pot fi colectate în timpul înfloririi.
Beneficiul va fi și de la plantă, în lipsa unui pat plantat într-un ghiveci pe balconul urban obișnuit, în aceste scopuri este mai bine să folosiți butași.
Plantațiile de mentă trebuie protejate de numeroși dăunători și este de dorit să se evite mijloacele chimice de protecție, deoarece planta este folosită aproape în întregime pentru alimentație.
Genul mentă cuprinde peste cincizeci de specii, una dintre cele mai interesante și utile fiind menta de mentă, care poate fi folosită atât ca condiment, cât și ca medicament și ca repelent. Această plantă, cu aroma și gustul său delicat și caracteristic de mentol-citrus, poate fi ușor de cultivat pe proprietatea dumneavoastră.
